Publicat pe de PerfectKLIK
Ideea de a crea PerfectKLIK s-a născut în contextul creșterii popularității și a interesului față de conceptul de economie colaborativă (“sharing economy”). Noi, fondatorii companiei PerfectKLIK, aparținem generației millenialilor (“millenials”) și am crescut într-o lume în care internetul a oferit noi căi de realizare a schimburilor sociale. Prin accesarea unor noi și inovatoare platforme online ne-am bucurat de ospitalitatea necunoscuților în diferite țări și am oferit la rândul nostru un loc de dormit călătorilor ce au trecut prin zona noastră, am găsit colegi de apartament și am participat adesea la evenimente organizate și promovate prin intermediul grupurilor de pe rețelele de socializare. Cu toate acestea, nu le-am putea numi pe niciuna dintre aceste platforme online drept platforme dedicate “economiei colaborative", chiar dacă până în prezent acestea ar putea fi considerate drept cele mai reprezentative pentru acest tip de economie.
Am auzit pentru prima oară expresia "economie colaborativă" în urmă cu câțiva ani, în contextul atenției mediatice acordate noilor stele ale economiei colaborative, prin ale căror platforme aveai posibilitatea de a oferi necunoscuților călatorii cu mașina ta privată sau de a-ți închiria apartamentul în regim hotelier. De la început ne-am pus însă întrebarea: "Unde este colaborarea/consumul în comun (“sharing”)?" Era evident pentru noi că niciuna dintre aceste platforme, așa-zise de economie colaborativă, nu aveau de-a face cu colaborarea/consumul în comun, ci mai degrabă facilitau accesul la servicii și creau noi pieți online. De exemplu, prin intermediul unei astfel de platforme, nu împărțeai o mașină ci închiriai o mașină cu șofer de la un privat pentru o perioadă scurtă de timp pentru a merge dintr-un loc intr-altul. În acest context am început să folosim termenul "economie de acces" deoarece ni s-a părut mult mai potrivit atunci când ne referim la acest fenomen economic.
Deși majoritatea acestor platforme sunt elemente interesante și inovatoare de pe piața de servicii online, a existat mereu un factor ce ne-a măcinat gândurile și care nu ne-a lăsat să le apreciem pe deplin. La început era dificil să articulăm acest factor, dar după puțin timp am realizat că noile stele ale economiei colaborative ne lăsau un gust amar datorită modelului lor de afacere. Acest model de afacere poate fi cel mai bine descris ca fiind un serviciu de intermediere contra cost (“escrow service”), deoarece aceste platforme percep un comision pentru gestionarea plăților dintre furnizorii de servicii și clienții lor. O modalitate mai puțin elegantă de a le descrie ar fi să le prezentăm drept energiile agresive care contribuie la creșterea pieței gri a serviciilor (“grey market services”). Această piață gri a serviciilor se bazează pe așa-zise "contracte de muncă", prin care elimină practic toate drepturile tradiționale ale angajaților împovărându-i în același timp cu răspunderea totală față de clienții lor. Pentru noi este evident că niciuna dintre descrierile de mai sus nu au nimic de a face cu colaborarea/consumul în comun (“sharing”).
Să fim clari: noi nu încercăm să convingem pe cei din jur că realizarea de platforme online dedicate economiei de la persoană la persoană (“peer-to-peer”) este un lucru negativ, deși acestea nu au nimic de-a face cu colaborarea/consumul în comun. Cu toate acestea, noi nu ne simțim confortabili cu modelul lor de afaceri.
După opinia noastră, există trei posibile modele de afaceri pentru o platformă dedicată economiei de acces, bazate pe:
Deși toate modelele de afaceri de mai sus sunt legitime, primele două tipuri învăluie cu un anumit grad de opacitate tranzacțiile dintre consumatori și furnizorii de servicii. Platformele ce se bazează pe servicii de intermediere (“escrow services”) creează o dependență unilaterală în defavoarea furnizorilor de servicii, care se trezesc blocați într-un sistem unde, atât stabilirea prețurilor cât și repartizarea sarcinilor, sunt la discreția totală a companiei care controlează platforma online. Pentru serviciile publicitare sau de plasare a anunțurilor contra cost, utilizatorul final nu poate avea certitudinea că va primi cele mai bune oferte, deoarece rezultatele căutării sale sunt clasificate pe baza altor factori decât calitatea sau potrivirea cu cerințele sale. Cea de-a treia opțiune înseamnă, în mod tradițional, că atât furnizorul de servicii cât și consumatorul final (sau măcar unul dintre ei) trebuie să plătească în avans, companiei care gestionează platforma online, pentru un serviciu de pe urma căruia s-ar putea să nu obțină, în final, niciun beneficiu.
PerfectKLIK promovează un model de afaceri în care furnizorii de servicii pot acționa ca actori independenți, iar consumatorii finali se bot bucura de o piață de acces transparentă și previzibilă. Modelul nostru se bazează pe faptul că plata unui abonament va facilita mai degrabă o tranzacție și nu va condiționa publicarea unui anunț sau crearea unui profil. În practică, acest lucru înseamnă că un utilizator poate achiziționa un abonament doar după ce a identificat una sau mai multe oferte potrivite cerințelor sale sau după ce alți utilizatori si-au arătat interesul față de anunțurile sale, și că taxa de abonament nu are nicio legătură cu oferta sau serviciul în sine. Noi numim acest model: “model de abonament progresiv”. Practic, acest model este comparabil cu crearea unui stand într-o piață dar beneficiind în același timp de toate avantajele unei platforme dedicate economiei de acces, cum ar fi: moderarea activă a anunțurilor, verificarea profilurilor utilizator și accesul la un sistem de review-uri. Rezultatul este un hibrid între un serviciu de anunțuri clasificate, o platformă Web 2.0 dedicată economiei de acces și o rețea socială.
Chiar dacă discuția privind economia colaborativă versus economia de acces și elaborarea ideii creării unui model bazat pe un abonament progresiv ar putea fi cam lungă, este necesar să le discutăm tocmai pentru a înțelege modul în care PerfectKLIK își vede rolul în raport cu utilizatorii săi. Modelul adoptat de noi (al abonamentului progresiv), ne permite:
Pentru început, PerfectKLIK va oferi aplicații dedicate găsirii colegilor de apartament (“property sharing”) și închirierii de proprietăți (“property rental”). Piața închirierii de proprietăți și găsirii de colocatari este o piață cu un grad ridicat de risc, ce implică o componentă socială foarte importantă, dar noi, cei din echipa PerfectKLIK, suntem siguri că platforma noastră va contribui la reducerea riscurilor și la scăderea costului tranzacțiilor pentru toți cei implicați. În viitor, ne propunem să extindem prin implementarea treptată a altor aplicații în sistemul nostru. Obiectivul nostru final este acela de a deveni sistemul de operare de excelență dedicat economiei de acces. Dat fiind că platforma noastră este construită parțial ca o rețea socială, dorim să ne folosim de acestă caracteristică pentru a lega un număr cât mai mare de aplicații din cadrul economiei de acces de un profil de utilizator unic. Noi credem că un comentariu scris pentru un coleg de cameră cool este relevant și atunci când cauți pe cineva de încredere căruia să-i închiriezi, de exemplu, mașina sau casa de vacanță.
Se vor bucura de avantajele unei platforme unice dedicate economiei de acces atât furnizorii, cât și consumatorii participanți în cadrul tranzacțiilor în care componenta socială este esențială. Suntem convinși că, pe termen lung, vom contribui cu toții la reducerea riscurilor legate de interacțiunile sociale și la construirea unor comunități mai puternice bazate pe încredere reciprocă.